Basmul toamnei

Când arșița se mai potolește și lumina zilei se împuținează parcă pe nesimțite,

Când mantia verde a naturii capătă nuanțe de aramă din ce în ce mai pronunțate,

Când stoluri-stoluri păsările călătoare își iau rămas bun de la noi făcând loc glasurilor vesele de școlari,

Când gospodinele forfotesc prin bătătura casei alchimizând arome și gusturi dimpreună cu rugăciuni pentru vremuri bune și iarnă blândă,

Când budanele burdușite cu must încep a îmbia și pe cel tânăr și pe cel bătrân…

Atunci știm că toamna a sosit din nou pe meleagurile noastre. Întâi pătrunde ca o boare, întocmai după spusa poetului, parcă dorind să ne vândă iluzia unei alte veri, apoi cu un strop de ploaie stârnește melancolia în firile mai visătoare și până să ne trezim din reverie Toamna s-a instalat de-a binelea.

E atotstăpânitoare, priviți-o!

Vârtejul de frunze uscate îi este alai, șuieratul vântului îi anunță prezența peste câmpiile de-acum cenușii, peste dealurile ruginite, peste munții cei bătrâni.

Degeaba se încovoaie copacii cei măreți în fața-i ca s-o îmbuneze, ea a stârnit o ploaie nesfârșită și ceața deasă învăluie ca într-un vis întreaga suflare.

Dar oamenii știu că acum e vremea cea mai bună de depănat povești mai vechi ori mai noi în fața unei căni din care ies aburi înmiresmați. E vremea când sufletul se așează și el oleacă lângă alte suflete dragi și cuvântul ”acasă” evocă o anumită stare de spirit stimulată și de aroma unei gutui coapte presărată cu scorțișoară.

Sufletul își ia întărire pentru a putea ieși cu bine din iarnă. Dar până atunci mai este așa multă vreme…

Cel mai bine ar fi să tragem obloanele, să facem un pic de jar în sobe, să ne cufundăm în halat și papuci și să navigăm aievea stârniți de o carte bună. Vom uita de frig, de vremuri și de vreme și ne va fi bine.

Am putea chiar să ne și împrietenim cu Toamna.

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s